

Atunci cand acest lucru se va intampla, cel putin pentru cateva saptamani, pe cer vom putea vedea doi sori.
Acest scenariu, demn de filmele SF, s-ar putea intampla in jurul anului 2012. Explozia acestei stele ar putea duce la formarea unei alteia gigant sau a unei gauri negre la o distanta de 1300 de ani lumina fata de Pamant.
Cei care vaneaza Apocalipsa trebuie sa manifeste o atentie sporita. Daca Betelgeuse va deveni o stea cazatoare, pamantul va fi presarat cu miliarde de particule din corpul celest, care insa nu vor fi daunatoare, spun cercetatorii.
Specialistii ne linistesc si spun ca temperatura nu va fi influentata in niciun fel de aparitia celui de-al doilea "soare".
Sursa foto: Huffington Post
O planetă gigantică, desprinsă parcă din Star Wars, aflată într-un sistem cu doi aştri solari, îi obligă pe astronomi să îşi regândească teoriile despre cum se formează planetele gazoase mari.
Oamenii de știință sunt nedumeriți de faptul că cei doi aştri sunt destul de apropiaţi unul de altul. Descoperirea duce la o teorie alternativă, a colapsului gravitaţional, spre deosebire de cea care era vehiculată până acum - praful şi gazul din jurul stelelor duc la formarea planetelor.
Doi sori.
RăspundețiȘtergereDomnilor, dacă în jurul anului 2012 va fi pe bolta cerească un al doilea soare, asta înseamnă că evenimentul sa consumat cu circa 1300 ani lumina. Pământul, va fi presărat cu miliarde de particule din corpul explodat, asta-i o prostie, particulele materiale nu pot atinge în deplasarea lor, viteza lumini pentru ca cele doua evenimente sa fie simultene; al doilea soare plus particulele.